Ciocolată, inteligenţă şi psihoterapie

Care ar fi legătura dintre ele? În mintea mea firul s-a țesut treptat, pe măsură ce citeam, mai demult, reclamele liliachii ale ciocolatei Milka, la metrou sau pe marile panouri din intersecții.  Îndemnuri publicitare la curajul de a simți tandrețe, de a exprima emoții pozitive față de ceilalți sau de a le de a dărui timp – acestea mi-au adus aminte de felul în care reclamele folosesc descoperirile cercetărilor din psihologie, apăsând repetat pe subtilele butoane ale motivațiilor umane.

În cazul acesta, frazele ce începeau cu “îndrăznește să … „ au evocat în mine nevoia de a vorbi despre inteligența emoțională într-o lume și într-o vreme care par să privilegieze performanța intelectuală și un alt fel de îndrăzneală (similară durității sau tupeului).

De când am citit cartea lui Daniel Goleman, „Inteligența emoțională”, caut să înțeleg ce-i cu acest tip de inteligență pe care îmi place să o numesc deșteptăciunea inimii, ce influență are ea în felul în care oamenii își croiesc viața. A fi deștept cu inima este, se pare, o garanție a vieții bune, mai sigură decât un IQ ridicat, dar neasociat cu abilități sociale și emoționale. Pentru că a pricepe ce e cu sentimentele tale și ale celorlalți, a învăța despre emoții și despre cum să le faci față, a te deschide spre ceilalți și a cultiva relații pozitive e mai util pe termen lung decât a fi premiant.

Îndemnul din reclamele cu pricina mi-a amintit și de procesul prin care trec cei care se formează în psihoterapie: e un drum lung al îndrăznelii … de a vorbi despre ei, despre ceea ce doare, despre ceea ce pare rușinos sau neimportant sau de nespus. Așa își dezvoltă inteligența emoțională … Apoi îndrăzneala de a fi ceea ce sunt, după ce s-au descoperit, urmată de îndrăzneala de a deschide ușa cabinetului lor altor persoane care au îndrăznit să vină la ei … un lung șir de îndrăzneli, mai multe decât bucățelele de ciocolată dintr-o tabletă. Îndrăzniți, spunea o colega de-a mea, citând din cărțile sfinte …

Să îndrăznești să simți lucruri bune – nu e așa la îndemână, altfel de ce ar fi fost pretext de publicitate? E aproape la fel de greu precum e să scoți petele vechi sau să-ți albești dinții mestecând gumă … Iar în domeniul psihoterapiei, efortul se face tocmai pentru a trece de la trăiri negative – motivul venirii la cabinet, la sentimente variate și apoi la întâmpinarea celor pozitive.

Carl Rogers, unul din marii creatori ai psihoterapiei moderne, explică de ce le este dificil profesioniștilor din domeniu, dar și oamenilor în general să își permită să se apropie de ceilați cu deschidere pozitivă: „ … îmi pot da voie să trăiesc atitudini pozitive față de cealaltă persoană – atitudini de căldură, afecțiune, simpatie, interes, respect? Nu e ușor. Constat la mine și cred că deseori văd și la alții o anumită cantitate de frică față de aceste sentimente. Ne temem că, dacă ne dăm voie să trăim liber aceste sentimente pozitive față de un altul, ele s-ar putea transforma într-o capcană. Ar putea să conducă la pretenții la adresa noastră sau ne-ar putea fi trădată încrederea, și ne temem de aceste deznodăminte. … Dacă putem învăța, chiar și în anumite relații sau în anumite momente ale acestor relații, că afecțiunea nu ne pune în pericol, că nu ne pândește primejdia dacă ne raportăm la celălalt ca la o persoană față de care avem sentimente pozitive, asta constituie o adevărată realizare.” (Carl Rogers, A deveni o persoană, Editura Trei)

Bibliografie: ciocolată marca preferată și câteva filme, precum “Ciocolată cu dragoste” ori “O minte sclipitoare” și o idee venind din cețurile studenției, e din filmul Solaris și e formulată destul de aproximativ, fiindcă vine tare de departe, dar esența ei era: “fragilitatea e puternică”.

Please follow and like us: