Copiii interiori

Toți îi avem, chiar dacă suntem oameni mari, cu părul cărunt ori vopsit, adulți cu griji, responsabilități, limitări. În cabinetul de consiliere, psihologii îi întâlnesc pe copiii interiori ascunși bine-bine printre gânduri și condiționări de om „în toată firea”. Copiii interiori sunt cei care înlăuntrul nostru plâng, râd, speră, tremură, visează, caută … și nu uită niciodată ceea ce este esențial în viața unui om – acele câteva adevăruri simple care dau sens existenței.

Scriu azi, de Ziua Copilului, pentru acești copii ascunși din noi, îndemnându-vă să vă conectați mai mult la ei și să îi ascultați fără să îi judecați. A fi binevoitor cu propriul copil interior aduce și în relațiile cu ceilalți oameni mai multă căldură și autenticitate.

Când ținem un bebeluș în brațe și ne minunăm de el, cel care simte direct și profund frumusețea, puterea și vulnerabilitatea bebelușului este propriul nostru copil interior. Când ne impresionează cum un copil crescând, descoperă lumea, cu bune și rele, cel care vibrează în noi este copilul interior. Tot așa și dacă încercăm să simțim prin ce trece un adolescent – propriile noastre trăiri de adolescent fac să se trezească în noi copilul interior. Curiozitatea, jocul, tandrețea, gentilețea, visarea, sensibilitatea, curajul, toate sunt atribute ale copilului interior. Iar nevoile lui sunt acestea: să fie văzut, ascultat, mângăiat, susținut emoțional, dar cea mai mare dintre ele: să fie acceptat așa cum e el și nu așa cum ar trebui să fie, conform așteptărilor sau exigențelor adulților.

A te conecta la propriul copil interior înseamnă, în accepțiunea psihologilor, ca, de pe poziția de adult de încredere care e în stare să susțină copilul, să fii în stare să te accepti cu latura ta de vulnerabilitate și sensibilitate,  cu temerile și nevoile tale vechi, de a fi acceptat, iubit și înțeles. Nu e simplu deloc, vă pot spune, dar odată ce se întâmplă conectarea, oamenii descoperă că acest lucru îi face mai puternici și mai încrezători. A-ți accepta fragilitatea de copil, duce, paradoxal, la tărie interioară, fiindcă nu-ți mai pierzi din energia mentală tot certându-te și tot pedepsindu-te. În loc să ți impui norme și condiții, ca un părinte sever, poți, măcar din când în când să ți oferi înțelegere, răbdare și încredere, ca un părinte hrănitor.

mic print

Please follow and like us: