Despre iubirea care lasă

Inspirația pentru această scriere a apărut ascultând un cântec care, ca multe dintre piesele muzicale ce-mi plac, surprind și redau în îmbinarea perfectă dintre cuvinte și sunete, trăiri altfel greu de exprimat în dialogul cotidian. În acest caz e vorba despre conștientizarea lucrurilor de care avem nevoie, printre care și iubirea, doar când aceste lucruri încep să lipsească, iar iubirea să se îndepărteze.

Titlul cântecului – „Let her go” – mi s-a revelat treptat, așa cum treptat am început să pricep și paradoxul aparent pe care cântecul îl relua simbolic: știi că o iubești doar când o lași să plece … Cum așa? Iubește și lasă? Pare să nu fie vorba doar de o secvență în timp, ci de mai multe trăiri care apar în relațiile dintre doi oameni.

Ce înseamnă, de fapt, a lăsa să plece persoana pe care o iubești, tocmai din iubire pentru ea? Mi-au apărut în minte mai multe semnificații ale acestei permisiuni pentru plecare și ale plecării înseși. Aș aproxima aici o apropiere de esența iubirii pe care toată lumea se căznește să o prindă, să o păstreze, să o legifereze și pe care cântecul cu pricina mi-a oferit-o neașteptat, ca pe o mireasmă prețioasă …

Să lași să plece ființa iubită: să-i lași adică loc și timp pentru alegere, să-i oferi ocazia de a alege dacă stă ori dacă pleacă … iată o dovadă de iubire față de ea, nu față de tine – un fel de renunțare la a pune în prim plan propriile temeri și vulnerabilități. Cum să stea sau cum să plece ființa dragă? Să rămână într-o relație insuficientă pentru ea ori să fie liberă să caute o nouă posibilitate de a evolua sub orice formă (relațională, profesională, personală).

A lăsa să plece o persoană dragă ar putea însemna și a-i permite în relația prezentă să își caute sensurile proprii, ritmurile personale, să se dezvolte independent de legătura pe care o are cu tine, să descopere singură ce are nevoie, cum să crească, ce alegeri de viață să facă. La fel cum în iubirea filială, când vine vremea, un părinte își lasă copilul să încerce singur, să greșească, să învețe din propria lui experiență, nu din predica părintelui. Aidoma și în relația de cuplu: rostul iubirii pentru partener ar putea fi și această permisiune: te las să te îndepărtezi cât și când ai nevoie pentru a fi o persoană unică în individualitatea ta, nu te leg de mine, nu suntem o unică ființă decât în acele rare momente de intimitate … și poate nici atunci … dar pot să accept faptul că suntem ființe separate în căutarea unității … În acest fel, iubirea cuprinde în sine încrederea în capacitatea celuilalt de a afla și singur ce îl ajută să crească, să se împlinească …

Cum de este atât de rară iubirea care lasă? Un posibil răspuns ar fi acela că trăim de multe ori, pe lângă atașament, preaputernica spaima de a fi lăsați, abandonați, ai nimănui … Gândim că „a lăsa ori a fi lăsat” înseamnă doar a fi deposedați și anihilați: „ești a mea și dacă ai de gând să mă părăsești nu vei fi niciodată a altuia, chiar de-ar fi să mor ori să murim amândoi” – citez aleator din discursul tragediilor de cuplu de tip Othello, dar atât de banale. Această spaimă de a fi părăsiți activează în noi genul de percepție limitată, în alb-negru: viața pare să se întunece definitiv și să nu mai aibă nici un sens fără el/ea. Și extinzând, în anumite perioade ale vieții, când suferim pierderi de orice tip, reale sau doar imaginare, ajungem să simțim că, dacă lumea noastră e eclipsată, viața toată devine neagră. Abia când reușim să ieșim din conul de umbră al acestei percepții limitate, dar atât de reală și de crudă pentru noi, putem spune că evoluăm. Astfel, percepția noastră poate ajunge, ca în simbolul chinezesc yin-yang, să cuprindă în sine ideea mai echilibrată că orice alb yin_yang3conține în miezul lui un punct de negru, iar negrul un punct de alb. Orice pierdere un nucleu de câștig, orice victorie un germene de înfrângere, orice apropiere un semn de depărtare, orice renunțare un sâmbure de păstrare … În ciuda aparențelor și a suferințelor de esență personală …

Dar să lăsăm muzica să vorbească, iar simbolul oriental să ne reamintească:

Passenger – Let her go

Please follow and like us: