Plăntuța cea perseverentă

La final de an, o poveste terapeutică despre ceea ce se împlinește în noi, când vine vremea sau în ciuda vremii și vremurilor:

S-a întâmplat odată ca sămânța unei flori, purtată de vânt, să aterizeze pe o cărare cu pământ puțin și plină de pietre. O pală de vânt a rostogolit-o până a căzut printre bulgării de pământ, iar când a venit ploaia, a început să crească. Floricica a reușit să se înalțe destul de bine pe cărare. Din păcate însă, de câte ori încerca să se întindă mai mult, cineva călca peste ea. De câte ori se întâmpla acest lucru, fie că era strivită o frunză, fie că se rupea chiar vârful florii. Micuța plantă încerca iar și iar să scoată la iveală câte o frunzuliță, sau un bobocel de floare. Numai că de câte ori acest lucru pornea bine, se găsea cineva care să o rupă în vreun fel, fie turtind-o cu pantoful, fie cu roata bicicletei. Până la urmă biata plăntuță s-a văzut silită să renunțe la dorința de a se mai înălța. S-a hotărât să încerce doar să supraviețuiască rămânând mereu la fel. Însă și acest lucru era greu, pentru că primea prea puțin soare și prea puțină hrană.

Într-o zi, un grădinar a trecut pe acolo și a observat pe cărare mica plantă. „Ei, ei, nu crești într-un loc prea bun”, a spus el. Tu ar trebui să te afli într-o grădină unde să poți crește cât mai frumos.” Grădinarul a plecat acasă și s-a întors cu o sapă și cu o găleată. Apoi s-a apucat să sape, asigurându-se că a reușit să cuprindă toate firicelele rădăcinii fără să le rupă. A luat planta la el în grădină, a găsit un loc cu pământ gras unde a fixat-o, iar apoi a stropit-o grijuliu cu multă apă.

„Acuma ești într-un loc mai potrivit, Micuță Plantă”, i-a zis el. „Aici vei putea să crești și să te dezvolți exact așa cum le este dat tuturor celor ca tine. Și pentru că te-ai străduit atât de mult să supraviețuiești, în mod sigur vei crește și vei deveni cea mai frumoasă floare din această grădină.”

Micuța plantă era foarte speriată. Se chinuise să stea în același loc atât de mult timp, încât îi era pur și simplu frică acum când i se oferea această nouă posibilitate de a se schimba total. Grădinarul a băgat de seamă că micuței plante îi era frică, așa că i-a vorbit din nou.

„AVEM VOIE SĂ NE FIE FRICĂ, DAR NU TREBUIE CA FRICA SĂ NE OPREASCĂ SĂ CREȘTEM ȘI SĂ NE DEZVOLTĂM”  a sfătuit-o el pe mica plantă. „Pentru ca să ajungi să fii exact ceea ce poți cu adevărat să fii, trebuie să găsești forța în tine însăți, să te îndreptți și să te deschizi chiat tu către soare. Abia atunci vei reuși să te vezi în adevărata lumină.”

Bietei plăntuțe îi era încă frică, dar s-a hotărât să nu scape această ocazie, așa că a căutat și a găsit în ea însăși puterea de a se deschide spre lumină. Foarte curând s-a ivit o frunzuliță, iar apoi un bobocel de floare, urmate de altele și de altele. Plăntuța a căpătat încredere și a început să se simtă mai puternică și mai curajoasă. Nu după mult timp s-a acoperit cu o mulțime de flori minunate. Grădinarul povestea tuturor prietenilor săi despre noua, extraordinara plantă din grpdina sa. Foarte multă lume a început să viziteze grădina ca să admire florile acestei plante atât de speciale. Planta auzea din ce în ce mai des în jurul ei cuvintele cu care vizitatorii îi lăudau frumusețea și își dădea seama ce mult se schimbase și ce mult crescuse. Acum că era vindecată de tot, planta a înțeles cu adevărat că pentru ca să se dezvolte până la frumusețea ei deplină a trebuit să aibă foarte multă încredere și curaj ca să se înalțe singură spre soare prin propriile ei puteri.

(din Sempronia Filipoi, Basme terapeutice pentru copii și părinți, Fundația Culturală Forum, Cluj-Napoca, 1998)

Please follow and like us: