Povestea celor 7 minuni ale omului

In săptămâna copilăriei, iată ce ne reamintesc copiii:

“Unui grup de elevi i s-a cerut să recompună lista celor şapte minuni ale lumii, adaptată timpurilor pe care le trăim. Au existat multe diferenţe, dar iată minunile care au obţinut calificative maxime:

  1. Piramidele din Egipt
  2. Taj Mahal
  3. Marele Canion
  4. Canalul Panama
  5. Empire State Building
  6. Basilica San Pietro din Roma
  7. Marele Zid Chinezesc

În timp ce se citea lista, profesorul a observat că o elevă încă mai scria. Acesta a întrebat-o dacă are dificultăţi şi eleva a răspuns: “E atât de greu să decizi, sunt atâtea minuni pe lume!” Profesorul a întrebat-o dacă o poate ajuta. Eleva a ezitat puţin şi apoi a răspuns: “Cred că cele şapte minuni ale lumii sunt:

  • a vedea
  • a auzi
  • a mângâia
  • a savura
  • a simţi
  • a râde
  • a iubi”

Colegii au rămas tăcuţi. Aceste lucruri sunt aşa de simple încât nici nu ne dăm seama cât sunt de minunate!”

(din Drept la ţintă – Ghid de dirigenţie şi consiliere educaţională, coordonator Marcela Claudia Călineci, Educatia 2000+, 2008)

Please follow and like us: