Povestea vasului crăpat

De citit atunci când ne îndoim de noi înşine:

O femeie bătrână din China avea două vase mari, pe care le atârna de cele două capete ale unui băţ şi le căra pe după gât. Un vas era crăpat, pe când celălalt era perfect şi tot timpul aducea întreaga cantitate de apă. La sfârşitul lungului drum ce ducea de la izvor până acasă, vasul crăpat ajungea doar pe jumătate. Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas si jumătate de apă. Bineînţeles, vasul bun era mândru de realizările sale. Dar bietului vas crăpat îi era atât de ruşine cu imperfecţiunea sa şi se simţea atât de rău că nu putea face decât jumătate din munca pentru care fusese menit!

După doi ani de aşa-zisă nereuşită, după cum credea el, i-a vorbit într-o zi femeii lângă izvor:

– Mă simt atât de ruşinat, pentru că această crăpătură face ca apa să se scurgă pe tot drumul până acasă!

Bătrâna a zâmbit:

– Ai observat că pe partea ta a drumului sunt flori, însă pe cealaltă nu? Asta pentru că am ştiut defectul tău şi am plantat seminţe de flori pe partea ta a potecii, şi în fiecare zi, in timp ce ne întoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori şi decorez masa cu ele. Daca nu ai fi fost aşa, n-ar mai exista aceste frumuseţi care împrospătează casa.

Această parabolă a inspirat şi articolul meu “Despre sentimentul că nu eşti suficient de bun”, publicat în aprilie.

Please follow and like us: