DESPRE SITE

“Psihologie pentru viaţă” este modul meu de a-mi împlini o nevoie – aceea de a contribui, aşa cum mă pricep, la susţinerea vieţii. Scriind aici, lansez o invitaţie către toţi cei care vor ajunge să mă cunoască virtual sau trecându-mi pragul cabinetului. Este invitaţia de a împărtăşi gânduri, valori, sentimente şi astfel de a permite vieţii din noi să se dezvolte şi să creeze mai departe, sub orice înfăţişare. Sună, poate cam pretenţios, dar pentru mine a căpătat sens personal prin experienţă, formare şi profesie.

Mă tot gândesc ce ne face pe noi, autori obscuri sau vedete, să scriem pe internet, să ne creăm bloguri, să avem publicul nostru virtual. Ce ne mână să petrecem timp în a posta, în a umple pagini cu articole, comentarii, reacţii? este oare o nevoie de afişare, de exhibare, de mărire, de destăinuire, de manipulare, de păcălire a singurătăţii? Poate că un pic din toate, poate că uneori ceva mai mult din ceva anume. Dar cu siguranţă este şi o mare nevoie de a contribui, fiecare în propriul lui fel şi cu propriul lui talant la sporirea unei comori. E greu de spus ce este exact această comoara: informaţie doar? Sau poate că unii o pot vedea nu drept comoară, ci modernă Cutie a Pandorei. Dar e mai mult decât informaţie, este şi ceea ce urmează răspândirii ei: schimbă atitudini, provoacă, deschide, creează … Şi la fel cum o comoară poate aduce fericirea sau nenorocirea, şi acest neîntrerupt şuvoi ce curge între computerele, laptopurile, tabletele noastre poate susţine viaţa sau o poate gâtui, deforma, sărăci….

Dar eu aleg “pentru viaţă”: scriu pentru a desţeleni, a semăna seminţe bune, a lucra cu sufletul, a încuraja soarele să vină, a culege …. împreună.

Iată câteva rânduri care adaugă un sens în plus cuvintelor mele:

„Nădăjduiesc să vină ziua când vom investi cel puţin preţul a una-două rachete mari în căutarea unei înţelegeri mai adecvate a relaţiilor umane. Dar mă simt totodată foarte îngrijorat de faptul că acele cunoştinţe de care dispunem deja sunt foarte puţin recunoscute şi puţin utilizate.” (Carl Rogers, A deveni o persoană)

„Una dintre cele mai satisfăcătoare experienţe pe care o cunosc este să mă uit la o persoană în acelaşi fel în care privesc un apus de soare. Când mă uit la apus … nu mă gândesc să spun: portocaliul din colţul drept să fie mai deschis, puneţi mai mult roşu la bază şi folosiţi puţin mai mult roz la culoarea norului … Nu încerc să controlez apusul soarelui. Privesc cu veneraţie cum apune.” (Carl Rogers, A deveni o persoană)

” … îmi amintesc de scrisorile lui Rilke către un tânăr poet, pe care îl sfătuieşte: “Ai răbdare cu tot ce nu este rezolvat şi încearcă să iubeşti chiar întrebările.” Eu aş adăuga: Încearcă să îi iubeşti şi pe cei care întreabă.”   (Irvin Yalom, Darul psihoterapiei, Editura Vellant, 2011)

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Comments are closed.