Temperamentul se referă:
- la cantitatea de energie de care dispune o persoană,
- la stilul rapid sau lent în care acţionează şi reacţionează şi
- la dispoziţia afectivă generală (bine dispus ori prost dispus).
El este înnăscut, moştenit, precum culoarea ochilor sau oricare altă caracteristică fizică. Îmi place să îl compar cu stofa din care este făcut omul în interior, stofă care va fi croită diferit, de la persoană la persoană, în funcţie de mediu şi educaţie. Precum şi în funcţie de ceva greu de definit căruia unii îi spun noroc, soartă, destin, providenţă …
A recunoaşte ce tip de temperament are copilul sau “firea” lui, cum se spune adesea, este un prim pas în a înţelege cum este construit copilul din naştere, cât se poate schimba şi cât nu, cum poate fi ajutat să se dezvolte potrivit cu potenţialul său.
Felul lui de a fi şi de a reacţiona la mediu este vizibil încă din primele luni de viaţă, de aceea se spune că unii copii sunt uşor de crescut, solicitând părinţii mai puţin, iar alţii greu de crescut, ducând părinţii la epuizare. Din prima categorie fac parte acei copii mai degrabă liniştiţi, care ajung rapid să îşi formeze o rutină în ceea ce priveşte somnul, hrănirea şi joaca, pe care nu-i perturbă prea tare schimbările din mediu şi care sunt mereu bine dispuşi. Din a doua, sunt acei copii neliniştiţi, energici, mai greu de mulţumit, care plâng mult şi au nevoie de mai multă atenţie din partea părinţilor.
Continuând comparaţia cu stofa din care este făcută orice persoană, copiii ce sunt din fire uşor de crescut, par că se mulează mai degrabă ca o mătase, iar cei ce opun rezistenţă, îmi amintesc de stofele aspre şi băţoase care îşi păstrează linia. Fiecare material are frumuseţea lui, avantajele şi dezavantajele lui.
Diferenţele dintre copii sunt determinate de trăsăturile de temperament înnăscute, moştenite de la părinţi (se pare că “aşchia nu sare departe de trunchi” nici în acest plan al trăsăturilor psihice).
Psihologii clasifică temperamentul copiilor în funcţie de:
- tipul inhibat/dezinhibat şi de
- intensitatea cu care răspund emoţional la ceea ce vine din mediu: reactivitate scăzută/ridicată
Iată mai jos diferenţele esenţiale între tipurile de temperament:
| Copilul cu temperament inhibat | Copilul cu temperament dezinhibat |
|
|
De reţinut:
- Cele mai frecvente conflicte între părinţi/educatori şi copii apar datorită acestor diferenţe individuale pe care nu le acceptăm ca şi comportamente nemodificabile, ba mai mult, le interpretăm într-un mod personal, negativ.
- Uneori adulţii interpretează aceste comportamente ca fiind “lipsă de voinţă sau motivaţie!” – “nu vrea să se schimbe”, sau ca fiind intenţionate: “intenţionat vrea să mă enerveze sau să mă supere!”.
- Copiii cu temperament inhibat reacţionează mai degrabă negativ la comportamentul ferm şi autoritar al părinţilor, comparativ cu copiii cu un temperament dezinhibat, care au nevoie de fermitate, de reguli clare şi stricte.
Cât despre reactivitatea emoţională, un exemplu precum serbarea de Crăciun vă poate lămuri: unii copii sunt mai emoţionaţi decât alţii: îşi uită poezia sau încep să plângă, în timp ce alţii au emoţii mai puţin intense. Cu alte cuvinte, în aceeaşi situaţie, doi copii pot reacţiona cu intensităţi diferite ale emoţiei, iar acest lucru nu ţine de voinţa ori intenţia lor, ci mai degrabă de ceea ce este înnăscut şi are o bază fiziologică (activitatea sistemului nervos).
De reţinut:
- Copiii cu reacţii mai puternice au nevoie de un efort mai mare pentru a-şi regla emoţia (adică pentru a reveni la starea emoţională de dinainte).
- Copiii cu reacţii emoţionale intense depun un efort mai mare pentru a-şi inhiba un comportament atunci când li se cere: de exemplu, un copil cu o reactivitate emoţională ridicată va amâna cu greu activitatea preferată.
- Copii care au dificultăţi în a-şi inhiba unele comportamente sunt mai predispuşi spre probleme de comportament şi dificultăţi în relaţiile sociale.
- Copiii cu o reactivitate emoţională mai mare au nevoie de mai mult timp pentru a-şi interioriza regulile.
- Copiii cu reactivitate emoţională scăzută îşi pot menţine mai bine atenţia pe o sarcină şi sunt mai greu de distras într-o situaţie, aceştia se vor conforma mai uşor regulilor şi cererilor adultului.
Descrieri ale unor comportamente în funcţie de tipul de temperament şi de reactivitatea copilului, vizibile încă de când copilul este bebeluş:
| Comportament specific tipului de temperament | Puncte tari | Puncte slabe | Recomandări pentru părinţi |
| Nivel ridicat de activare(temperament dezinhibat) | Energic, viguros, explorează mediul, rămâne activ chiar şi în situaţii plicitisitoare | Neliniştit, hiperactiv, se comportă impulsiv şi este uşor de distras | Anticipaţi comportamentele de hiperactivitate şi luaţi măsuri de protecţie, daca e cazul. Utilizaţi distragerea atenţiei. Oferiţi copiilor oportunităţi de manifestare sănătoasă a hiperactivităţii, cum ar fi sportul sau locurile de joacă special amenajate. Evitaţi să îl implicaţi în activităţi statice. |
| Nivel scăzut de acivare(temperament inhibat) | Rareori produce dificultăţi în cadrul unor activităţi | Lentoare în realizarea sarcinilor; este numit de multe ori “leneş”. Lasă impresia de indiferenţă. | Oferiţi timp suplimentar pentru terminarea unor sarcini. Daţi sarcini realiste din punctul de vedere al timpului necesar efectuării lor. Evitaţi criticismul faţă de această trăsătură. |
| Nevoie scăzută de structură şi regularitate | Face faţă modificărilor care apar în rutina zilnică. Nu are nevoie de un mediu foarte predicitibil. | Este impredictibil în ceea ce priveşte mâncatul, dormitul şi mersul la toaletă. | Identificaţi pe cât posibil o regularitate în comportamentul copilului şi ţineţi cont de ea. Evitaţi să forţaţi copilul să mănânce sau să doarmă dacă el nu este pregătit; introduceţi rutine pentru ora mesei şi înainte de culcare. |
| Retragere iniţială(temperament inhibat) | Manifestă precauţie în situaţii riscante | Respinge contexte/persoane noi şi refuză mâncarea sau obiectele noi. Se “agaţă” de adult şi acceptă cu dficultate schimbarea. | Introduceţi lucrurile noi în mod treptat, vorbiţi despre ele înainte şi lăsaţi copilul să se adapteze în ritmul propriu. |
| Intensitate emoţională ridicată(reactivitate crescută) | Copilul îşi exprimă în permanenţă nevoile faţă de adult | Mai degrabă plânge în loc să vorbească. Intensitatea reacţiei este adesea confundată cu intensitatea dorinţei. | Învăţaţi să fiţi toleranţi. Explicaţi-i cum preferaţi ca el să îşi exprime nevoile. Nu criticaţi modul de exprimare a nevoilor copilului. |
| Dispoziţie negativă | Copilul îşi exprimă frecvent nevoile şi nemulţumirile. | Pare adesea “cu toane”, se plânge mult, pare foarte serios şi manifestă rareori bucurie în timpul activităţilor. Părinţii pot supraestima nemulţumirile copilului. | Înţelegeţi că aceasta este o dispoziţie de temperament; nu este vina dumeavoastră şi nici a copilului. Modificaţi cerinţele care îi intensifică starea negativă. Încurajaţi răspunsurile pozitive ale copilului. |
| Neatenţie şi uşurinţă în distragerea atenţiei(temperament dezinhibat) | Copilul poate fi liniştit şi calmat foarte uşor | Nu ascultă. Are dificultăţi de concentrare. Este uşor de distras şi are nevoie să i se reamintească în permanenţă ce are de făcut. | Formulaţi sarcini, cereri, instrucţiuni scurte şi simple. Eliminaţi pe cât posibil elementele de distragere a atenţiei din mediu. Folosiţi tehnici eficiente de comunicare cu el: adresaţi-vă pe nume, stabiliţi contactul vizual şi rezumaţi lucrurile discutate. Oferiţi copilului pauze frecvente. Atunci când este cazul, redirecţionaţi comportamentul copilului fără a vă simţi ruşinaţi sau furioşi. Lăudaţi copilul pentru persistenţa în sarcină şi finalizarea acesteia. |
| Prag senzorial scăzut (adică este foarte sensibil la stimuli precum lumina, sunetul, frigul, durerea, etc, tot ce ţine de senzaţiile pe care le are) | Abilitate ridicată de a identifica schimbările din mediu, nuanţele din sentimentele şi gândurile celorlalţi. | Reacţii exagerate chiar şi la stimuli (lumină, zgomot, miros, durere) sau evenimente socio-emoţionale obişnuite. | Reduceţi nivelul de stimulare. Anticipaţi problemele posibile şi pregătiţi copilul. Respectaţi preferinţele copilului pe cât posibil. |
Concluzie: Temperamentul copilului este înnăscut, dar poate fi modelat. Mediul în care el creşte şi educaţia pe care o primeşte îi vor forma personalitatea. E ca şi cum din acelaşi material se pot croi atât haine foarte bine cusute cât şi altele care lasă de dorit. Aceasta înseamnă că atitudinea şi comportamentul adulţilor joacă un rol semnificativ în dezvoltarea copiilor.
Sursa de informaţie:
Organizaţia “Salvaţi Copiii” (Bucureşti), Vârsta preşcolară: ghid pentru părinţi
