Omul e un mister

„Viața este un mister. Fiecare om este un mister. Mă enervează foarte tare faptul că în cele mai multe cărți de dezvoltare personală acest lucru este complet trecut cu vederea. În aceste cărți se împart sfaturi menite să ne facă viața mai bună, să ne ajute să reușim în toate privințele. Și totuși aceste sfaturi […]

Tu ce crezi despre depresie?

Unii oameni cred că depresia este un moft al celor care nu au viața suficient de plină, alții cred că este ceva rușinos, ca o boală transmisibilă, unii spun că este ceva banal, ca o răceală care va trece și va reveni în sezonul următor, sau chiar în extrasezon, dacă persoana e ceva mai „specială”. […]

Sensuri ale iubirii de sine

În grupurile de dezvoltare personală ori în psihoterapia de cuplu, oamenii sunt îndrumați să cultive prețuirea de sine, autovalorizarea, autosusținerea, iubirea de sine – toate semne de sănătate psihică și relațională. Dar felul în care am fost educați să credem despre noi nu favorizează cultivarea iubirii de sine: ne vine mai ușor să credem că […]

O poveste despre fericire

Dacă joi tot a fost Ziua Internațională a Fericirii, iată o bună ocazie pentru o poveste despre fericire care are mai multe variante. Cea de mai jos pare special scrisă pentru vremurile noastre: A fost odată o prințesă care avea totul … ei bine, aproape totul. Locuia într-un palat imens. După rege și regină, ea […]

Despre speranță

Biblioterapia – sau binele pe care ți-l poți face citind la momentul potrivit pagina potrivită: „S-ar zice că, de la o vreme, competența noastră supremă e disperarea. De la mica disperare cotidiană până la teoria catastrofei, de la „marginile” disperării (depresie, neîncredere, iritabilitate) până la „culmile” ei (isterie, apostazie, resemnare bolnăvicioasă). Am obținut, prin urmare, […]

Copilul-lup al lui Dumnezeu

Povestea care urmează este o mărturisire a unui valoros scriitor contemporan – Mircea Cărtărescu. Generația lui, ca și a mea, l-a cunoscut nu pe Moș Crăciun, ci pe Moș Gerilă. Mărturisirea lui nu este însă despre această substituire de Moși, ci despre dorul profund pe care îl simțim mulți dintre noi și care se întețește […]

Femininul, masculinul și misterioasa lor relație

O nouă carte despre relații, scrisă de Jacques Salome, împreună cu Sylvie Galland- „Cum să ne mărturisim iubirea – Secretele relației de durată” a apărut de curând la Editura Curtea Veche. Titlul este destul de comercial, în opinia mea, dar cartea, odată ce am răsfoit-o, printre altele, m-a convins să o cumpăr, să o descopăr. […]

Cele trei atracții – mică lecție pentru adolescenți (și oameni mari)

Cum spuneam și în postările anterioare despre relația de cuplu, lipsa comunicării autentice duce la suferință – atât de des întâlnita singurătate, izolare sau stare deprimantă din cauza cărora oamenii apelează la psiholog.  În urma unor experiențe negative repetate, foarte multe persoane ajung să creadă că oamenii sunt nedemni de încredere și de iubire, că […]

Măsurarea Inteligenței Relaționale

Ca o continuare a postării anterioare, iată și un test aflat în cartea lui Gary Smalley („Când unu plus unu fac NOI”) care propune o măsurare a Inteligenței Relaționale. Cu cât aceasta este mai ridicată, cu atât este posibil ca persoana respectivă să urce mai ușor la un nivel mai înalt de comunicare în cuplu. […]

“Să poţi să încurajezi oamenii …”

Este un dar si acesta, mă gândesc de câte ori îl primesc eu, dar mai ales, mă întreb eu de câte ori îl ofer?! Readuc pe blog acest text al lui Vasile Andru, potrivit mi se pare acum şi îl pun în balanţă cu “luna cadourilor”: “Ofranda este un lucru pe care astăzi îl facem […]