Am scris acest text în urmă cu doi ani, însă îl republic acum, fiindcă nimic din ce este scris în el nu şi-a pierdut sensul în ceea ce mă priveşte. În timp, mi-am dat seama că in stilul lui s-au strecurat ecouri (de exemplu din Octavian Paler), semn că mesajele care ne ating, se depun uşor în noi şi devin un fel de plămadă pentru propiile noastre cuvinte. Adică, aşa cum spuneam în primul meu blog, pierdut acum, “spuse de alţii şi trăite de mine”.
Ce am învăţat eu despre copii de la copiii mei: 
că poţi să fii bucuros degeaba sau trist degeaba,
adică din nişte motive neînsemnate sau absurde, din perspectiva adultilor,
că te naşti cu un fel de a fi de care nu eşti responsabil şi care te poate face plăcut sau neplăcut oamenilor mari,
că nu poţi să te schimbi numai pentru că toată lumea vrea şi chiar şi tu vrei, mai sunt şi alte lucruri care te ţin în loc şi că ai nevoie de încredere, nu de critici,
că uneori simţi nişte lucruri pe care nu poţi să le pui în cuvinte şi că poţi fi certat pentru asta,
că aştepţi să fii mereu iertat pentru prostioare mai mari sau mai mici,
că vrei glume, veselie, surprize şi un ton scăzut
atunci cand ţi se cere ceva, şi cât mai puţine reguli,
ca să te poţi juca oricât ai chef şi, când nu mai ai chef,
să poţi sta pur şi simplu, fără să fii obligat să faci ceva care te-ar apropia
sau te-ar exclude din lumea oamenilor mari, gen să faci ordine, teme sau să vii la masa ori sa te duci la culcare,
că ai nevoie să ţi se spună şi să ţi se arate că eşti iubit:
să fii luat în braţe, alintat, drăgălit, privit cu zâmbet în ochi şi pe buze,
să se glumească cu tine,
să fii intrebat ce te doare, ce te supără,
fără să fii certat pentru că te supără ceva,
să fii iertat, să ţi se mai dea încă multe sanse,
să ţi se vorbească frumos, 
că ai nevoie de amintiri: să fii plimbat,
sărbătorit, dus la antrenamente, în parc
sau oriunde ti-ar plăcea, să-ţi se facă poze
şi apoi să te uiţi la poze împreună cu cei mari,
că ai nevoie să-ţi se spună ce te ajută,
dar mai ales să fii ajutat atunci când ceri:
la joacă, la lecţii, la planurile pe care vrei să le faci,
la felul în care înveţi să fii cu ceilalţi oameni mari
care nu te cunosc aşa de bine ca mami şi tati.
Şi acum ce am învăţat despre copii de la copilul din mine:
că cei mari nu te iau tot timpul în seamă,
fiind prea ocupaţi cu ale lor,
că poţi să plângi pe dinăuntru şi nimeni să nu ştie asta,
că poţi să te simţi foarte nedreptăţit, furios, speriat, vinovat
şi să nu ai cu cine să vorbeşti despre asta
sau să nu ştii că poţi vorbi cu cineva despre ce te framântă,
că te străduieşti să faci ce spun oamenii mari,
că vrei ca ei să fie multumiţi de tine, să te laude, să te încurajeze,
că vrei ca părinţii să fie ferciţi
şi crezi că, dacă nu se întâmplă aşa, eşti şi tu vinovat,
că îţi imaginezi tot felul de lucruri despre tine si despre ceilalţi,
mai ales în absenţa cuvintelor,
adică atunci când nu ţi se explică anumite întâmplări,
că se poate întâmpla să nu creşti, să rămâi ascuns
în adolescentul care te duce la facultate, apoi se îndrăgosteşte, se zbate sa facă ceva cu viaţa lui,
se îmbolnăveşte, se înzdrăveneşte, se căsătoreşte,
munceşte, se plimbă, şi la un moment dat devine părinte.
Şi acum, după toate aceste învăţăminte
pe care le-am tras din ambele perspective,
ştiu, ca adult,
ce aş vrea să fac
pentru copilul din mine şi pentru copiii
din cei pe care îi întâlnesc în profesia pe care mi-am ales-o sau pur şi simplu, în viaţa mea, printre prieteni:
să mă apropii de acest copil din mine şi din alţii cu multă grijă, răbdare şi încredere,
să arăt înţelegerea care face să taca vocea criticului interior,
să mă mândresc cu ceea ce are mai bun acest copil,
asta bineînţeles după ce îl cunosc, dincolo de fragilitatea şi vulnerabilitatea lui,
să îl accept şi să îl las să-mi insufle tot acel aer copilăresc
de care sigur am nevoie, altfel viaţa ar fi mult prea serioasă,
să îl încurajez că va creşte, fără să îi reproşez
că nu a fost în stare să crească,
sau să îl las să rămână mic şi ascuns în mine…
V-am spus toate aceste lucruri cu drag şi cu speranţa
că s-ar putea să vă priviţi copilul interior cu o privire nouă
care să-i facă bine atât lui,
cât şi voua, ca adulti.
