Lumea şi vremurile în care trăim ne pun în faţa multor paradoxuri. Îmi aduc aminte de un text al lui Octavian Paler, numit Paradoxul vremurilor noastre”, care mi-a părut foarte adevărat; încă mă mai emoţionează prin felul direct în care este scris. Ce a rezonat în mine, citindu-l și recitindu-l? Este vorba în el despre acea confuzie prin care trecem azi – aceea dintre nevoi și dorințe, despre care aflu și în cabinetul de psihologie, de exemplu de la părinți. În nevoia şi dorinţa lor de a creşte copii fericiţi, se întâmplă de multe ori ca părinţii să le confunde. Mai ales atunci când dorinţele copiilor sunt stimulate de oferta abundentă de obiecte de consum (dulciuri, jucării, electronice, haine, etc.). De aceea, ei răspund adesea dorinţelor de suprafaţă, mai “gălăgioase”, şi pierd din vedere nevoile profunde mai tăcute, ale copiilor. Se întâmplă asta şi cu oamenii mari: îşi satisfac dorinţele, dacă au resurse, sau tânjesc să şi le împlinească şi îşi uită nevoile sau rareori fac legătura dintre ceea ce vor şi ceea ce le trebuie cu adevărat… Iar dorinţa este nesăţioasă: pusă pe acelaşi plan cu nevoia şi mai mereu satisfăcută se întoarce mai categorică, mai imperioasă. Dar iată poemul-scrisoare amintit:
Paradoxul vremurilor noastre în istorie este că avem
clădiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrăzi mai largi, dar minți mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai puțin, cumpăram mai mult, dar ne bucurăm mai puțin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici;
Avem mai multe accesorii, dar mai puțin timp;
Avem mai multe funcții, dar mai puțină minte,
mai multe cunoștinte, dar mai putina judecată;
mai multi experți și totuși mai multe probleme,
mai multă medicină, dar mai puțină sănătate.
Bem prea mult, fumam prea mult,
cheltuim prea nesăbuit, râdem prea puțin, conducem prea repede, ne enervam prea tare,
ne culcăm prea târziu, ne sculăm prea obosiți,
citim prea puțin, ne uităm prea mult la televizor și ne rugăm prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar și urâm prea des.
Am invatat cum sa ne câștigăm existența, dar nu cum să ne facem o viață.
Am adaugat ani vieții și nu viată anilor.
Am ajuns până la lună și înapoi dar avem probleme când trebuie să traversam strada
să facem cunoștința cu un vecin.
Am cucerit spațiul cosmic, dar nu și pe cel interior.
Am făcut lucruri mai mari, dar nu mai bune.
Am curățat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu și prejudecățile noastre.
Scriem mai mult, dar învățăm mai puțin.
Plănuim mai multe, dar realizăm mai puține.
Am învățat să ne grăbim, dar nu și să așteptăm.
Am construit mai multe calculatoare: să dețina mai multe informații,
să producă mai multe copii ca niciodată, dar comunicam din ce în ce mai puțin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor și digestiei încete,
oamenilor mari și caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relațiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar mai multe divorțuri,
case mai frumoase, dar cămine destrămate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide, scutece de unica folosinta,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale
și pastile care îți induc orice stare de la bucurie la liniste si la moarte.
Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine, dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta scrisoare și în care poți decide
fie să împărtășesti acest punct de vedere, fie să ștergi acest mesaj.
Amintește-ți să petreci timp cu persoanele iubite, pentru ca nu vor fi langa tine o eternitate.
Amintește-și să spui o vorbă bună copilului care te venerează, pentru că acel copil va crește curand si va pleca de langa tine.
Aminteste-ți să-l îmbrățișezi cu dragoste pe cel de lângă tine,
pentru că aceasta este singura comoară pe care o poți oferi cu inima și nu te costă nimic.
Aminteste-ți să spui “TE IUBESC” partenerului și persoanelor pe care le îndrăgești, dar mai ales sa o spui din inimă.
O sărutare și o îmbrățișare vor alina durerea atunci când sunt sincere.
Amintește-ți sa-i ții pe cei dragi de mâna
și să prețuiești acel moment
pentru că într-o zi acea persoana nu va mai fi lângă tine.
Fă-ți timp să iubești, fă-ți timp să vorbești, fă-ți timp să împărtășești gândurile prețioase pe care le ai.
Tuturor prietenilor mei, va multumesc ca existați!”
Octavian Paler – Paradoxul vremurilor noastre
