Psihologia copilului a acumulat în ultimele decenii date foarte prețioase care ajută la înțelegerea felului în care ființa umană crește și înflorește. Cercetările făcute încă de la jumătatea secolului trecut au pus în evidență minunata interacțiune dintre biologic (corpul copilului), neurologic (creierul copilului), psihologic (mintea copilului) și social (părinții, școala, societatea).
Atunci când vorbim despre dezvoltarea copilului ne uităm de la bun început la trei planuri:
- dezvoltarea motorie (tot ce poate să facă el cu corpul lui de când este sugar și până la adolescență, tot ce înseamnă mișcare și fel de a se poziționa fizic într-o lume concretă).
- dezvoltarea intelectuală (capacitatea lui de a face legături logice, de a înțelege cauza și efectul, succesiunea unor lucruri, de a ordona și a da sens unor informații cu care vine în contact permanent, pe scurt, gândirea, memoria, atenția, limbajul).
- dezvoltarea socio-afectivă (felul în care copilul se simte din punct de vedere emoțional în această lume, în relațiile cu ceilalți – părinți, copii, adulți în general, autorități precum profesorii, modul în care trece de la o etapă la alta, imaginea pe care o are despre sine și despre lume în general).
Aceste trei planuri se întrepătrund tot timpul și este important ca părinții să nu se uite doar la cât de „deștept” e copilul (planul intelectual), ignorând de exemplu, la un adolescent, faptul că el are coșuri pe față, este slab, gras sau neîndemânatic (planul fizic) și cum îl face asta să se simtă în raport cu grupul lui (planul socio-afectiv). Sau, un alt exemplu: să se lase induși în eroare de cumințenia excesivă și conformismul exagerat al unui copil (planul socio-afectiv) și să creadă că notele mari (planul intelectual) sunt singurele care contează ca o garanție a succesului social.
Uneori, există adevărate lupte pe care copilul și părinții le duc împreună pentru a depăși limitele dintr-un domeniu (fizic, de exemplu, în cazul deficiențelor sau bolilor) și pentru a da șanse dezvoltării intelectuale și integrării sociale. Alteori, un copil poate fi peste media vârstei lui în ceea ce privește dezvoltarea intelectuală, dar cu întârzieri sau blocaje la nivel afectiv și social, ceea ce produce dizarmonie.
