Le-a scris un copil de 13 ani – Anne Frank. În timp ce stătea ascunsă, de teama deportării.
Cum de a putut să ajungă la ele, din ascunzătoarea în care a stat doi ani?
“Seara, când stau culcată în pat şi-mi termin rugăciunea spunând: Îţi mulţumesc pentru tot ce-i bun, drăguţ şi frumos, jubilez în sinea mea. Atunci mă gândesc la “ce-i bun” în clandestinitate, la sănătatea mea şi la întreaga mea fiinţă, la ce are “drăguţ” Peter, la ce-i încă mic şi fragil şi căruia noi încă nu îndrăznim să-i dăm un nume, iubire, viitor, fericire, şi la “ce-i frumos”, asta însemnând lumea, natura şi frumuseţea amplă a întregului, a tuturor lucrurilor frumoase împreună.
Atunci nu mă gândesc la toate nenorocirile, ci la frumuseţea încă prezentă. În asta constă în bună măsură diferenţa dintre mama şi mine. Sfatul ei împotriva melancoliei este: Gândeşte-te la toate nenorocirile din lume şi fii fericită că nu treci tu prin ele”.
Sfatul meu: “Ieşi afară, mergi pe câmp, în natură şi soare. Ieşi afară şi încearcă să regăseşti fericirea în tine. Gândeşte-te la tot ce-i frumos în tine şi în jurul tău şi fii fericită!” (Jurnalul Annei Frank, Humanitas, 2011).
