Cine sunt copiii voştri

Iată o perspectivă metaforică asupra relaţiei dintre părinţi şi copii. Ea poate fi de folos părinţilor mai ales atunci când aceştia pierd din vedere distanţa dintre ei şi urmaşii lor,  punând pe umerii copiilor visele lor neîmplinte, spaimele şi ruşinile lor. Şi cerând copiilor să compenseze, să vindece, să ducă la bun sfârşit ceea ce ei ar fi vrut, dar nu s-a putut. Uitând, în acest fel că au dat naştere doar, nu şi misiuni …

“Copiii voştri nu sunt copiii voştri.

Ei sunt fiii şi fiicele dorului Vieţii de ea însăşi îndrăgostită.

Ei vin prin voi, dar nu din voi,

Şi, deşi sunt cu voi, ei nu sunt ai voştri.

Puteţi să le daţi dragostea, nu însă şi gândurile voastre,

Fiindcă ei au gândurile lor.

Le puteţi găzdui trupul dar nu şi sufletul,

Fiindcă sufletele lor locuiesc în casa zilei de mîine,

pe care voi nu o puteţi vizita nici chiar în vis.

Puteţi năzui să fiţi ca ei, dar nu căutaţi să-i faceţi asemenea vouă,

Pentru că viaţa nu merge înapoi, nici zăboveşte în ziua de ieri.

Voi sunteţi arcul din care copiii voştri, ca nişte săgeţi vii, sunt azvârliţi.

Pe drumul nesfârşirii Arcaşul vede ţinta şi cu puterea Lui vă încordează,

astfel ca săgeţile-I să poată zbura iute şi departe.

Şi puterea voastră, prin mâna Arcaşului, să vă ducă bucurie,

Căci, precum El iubeşte săgeata călătoare, tot la fel iubeşte

şi arcul cel statornic.”

(Kahlil Gibran, Profetul, Editura Mix, 2000)

Please follow and like us: